Locul in care nu se intampla nimic

                Au trecut aproape doua luni de cand m-am intors in oraselul meu de bastina…targusorul nostru…locul in care nu se intampla nimic. Nu as vrea sa fiu invinuita de rautate, snobism sau alte cele, dar aici chiar nu se intampla absolut nimic.

Zilele trec monoton, oamenii nu sunt nici macar stresati, trec relaxati pe strada, isi etaleaza figurile pe pietonala, mai fac o pauza bine meritata de cafea in cafeneaua cea mai fitzoasa din centru in care toata lumea se cunoaste cu toata lumea, discutiile se poarta in grupuri mari, se dezbat subiecte de interes national, dupa care oamenii se reintorc la munca si la monotonia de zi cu zi. Week-endurile sunt in schimb de-a dreptul ,,incendiare”…deloc asemenatoare cu zilele plictisitoare din timpul saptamanii. Toate pitipoancele si cocalarii ies sa se distreze sub pasaj, langa aceeasi cafenea celebra, unde poti trai numai senzatii tari, iar daca lipsesti intr-o seara poti rata niste super ocazii, si poti fi tras la rost de concetatenii tai pentru ca… ,,you missed the  all fun!” Din nou toata lumea se stie cu toata lumea, asa…ca one big happy family. Iar eu nu fac nota distinctiva aici, evident. Si unde exista toate aceste ingrediente, nu exista secrete, exista in schimb multe multe barfe. In targusor lumea traieste din viata altora. Si astfel viata ta devine practic publica, nu mai exista nicio bariera, vietile oamenilor sunt comentate si analizate la colt de strada, la o cafea, intr-un bar. Cine cu cine, care pe care…nimic nu ramane nedezbatut:
,, Ai auzit ca a luat foc solarul din centru la care mergea Corina?’’
,, Dar tu ai auzit ca Daniela nu mai era vineri in oras cu Marian, ci era cu unul Mihai, fostul iubit al lui Mirabela de la salon?”
,, Da, am auzit ca de cand s-a angajat dincolo s-a stricat si a inceput sa-si faca de cap!”
,, Urat, foarte urat. Plus l-am vazut si pe prietenul Mariei vorbind sambata seara cu o blonda focoasa…barbatii din ziua de azi sunt neseriosi.”
,, Care Maria?”
,, Fosta prietena a lui Georgel”.
,, A, Georgel de la Vodafone?”.
,, Dada.”
,, A da, o stiu, e fata de treaba, chiar nu merita sa fie jignita astfel. Desi am auzit ca si ea mai calca stramb cateodata. Am mai vazut-o eu prin oras in cateva seri cand era singura, si nici nu-mi vine sa-ti povestesc…”
,, Ei, dar stai sa vezi ce am auzit eu!…”
,, Dar Costel ce mai face?’’
,, Care Costel?”
,, Baiatul ala cu care erai ieri la ceai.”
,, Pai bine cred, e doar o cunostinta, n-am mai vorbit cu el…”
,, Cum adica? Lumea din oras spune ca e prietenul tau…”
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!

                Si cam asa sta treaba. Asa trec zilele, saptamanile, lunile…viata. Imprevizibilul lipseste cu desavarsire, stii dinainte unde vei merge, cu cine te vei intalni, daca incerci sa eviti sa te intalnesti cu cineva, acea persoana va fi cu siguranta prima care iti va iesi in cale, oriunde te-ai duce, nicaieri nu esti suficient de ferit de privirile oamenilor, uneori ai impresia ca nici macar in propria ta casa ta nu mai esti in siguranta. Intimitatea e un cuvant care nu-si gaseste locul aici. Cunostinte noi nu are sens sa incerci sa-ti faci, pentru ca toate sunt de fapt vechi, toata lumea se stie cu toata lumea, implicit afli si tu tot ce vrei sau nu vrei despre oricine, deci farmecul descoperirilor pe cont propriu dispare. Iar daca din greseala nu cunosti tu ceva sau pe cineva, au cei din jur grija sa te puna la curent cu tot.  

                Coincidenta sau nu, criza i-a readus acasa aproape pe toti oradenii care erau mutati in Bucuresti. Ne-am intors acasa cu totii, dupa aproape doi ani, doi ani in care lucrurile au ramas pe loc aici, neschimbate. Acum oamenii se uita la noi cu mila, se gandesc ca probabil nu ne-am descurcat de aceea ne-am intors, si ne pun aceleasi intrebari: cum ne-am acomodat in Buc, cum de am reusit sa ne acomodam in orasul desfraului si al raului, de ce ne-am intors acasa, bla bla…Sunt satula de aceste intrebari si de explicatiile pe care involuntar trebuie sa le dai, sunt satula ca lumea sa ma priveasca ca pe o piesa buna de pus in rama, ca pe o noutate pentru oras, si sa ma simt interogata ori de cate ori ma intalnesc cu cineva cunoscut…adica o data la 5 metri pe strada. Este de-a dreptul obositor. E asa bine sa nu te cunoasca nimeni, sa nu cunosti pe nimeni, sa nu intereseze pe nimeni de existenta ta. Sa simti ca esti liber sa traiesti, sa existi, sa nu dai explicatii, sa nu te sufoci. Uneori vrei doar sa alungi conversatiile lungi si sa te lasi dus de val. Dar aici nu ai sanse sa reusesti. E asa trista viata in Oradea! De fapt, vorba unui prieten: ,, Care viata din Oradea? Viata din Oradea e o contradictie de termeni…,,viata” cu ,,Oradea” se impaca greu.” Asadar, e greu sa gasesti perspective acolo unde nu sunt, adica in Oradea. Si totusi, orice e posibil chiar si aici, in locul in care nu se intampla nimic…