Pentru ca azi e o zi deosebita, pentru tine, pentru ca esti o persoana cu adevarat deosebita, iti doresc din suflet ,,LA MULTI ANI”! si fie ca toate dorintele tale sa se implineasca! 

Desi n-ai avut curajul sa lupti, ai fost egoist si te-ai complacut, dar pana la urma ai ales ceea ce ai ales cu mult timp in urma, eu iti voi respecta alegerea, asa cum te-am respectat pe tine mereu si iti doresc sincer sa ai parte de toata fericirea din lume si sa nu uiti tot ce ti-am spus candva…

La multi ani Kitty, La multi ani dragul meu…

Azi plec in concediu. A treia oara pe anul acesta, dar ma simt de parca n-as fi fost plecata niciodata. In aprilie am plecat in Turcia, in iunie in Spania, dar toate s-au intamplat parca in urma cu zeci de ani.

Recunosc ca mi-as dori tare mult sa am un job care sa-mi permita sa plec cat mai mult in vacanta, mai ales pe perioada verii. De fapt, cine nu si-ar dori? Sa nu depinzi de cele 21 de zile de concediu, care, pe langa faptul ca sunt putine, nu poti sa ti le iei nici pe acelea pe toate, pentru ca la birou e foarte multa munca. Azi plec la mare, aici la noi. Ii vizitez putin pe copiii din Costinesti, apoi pe rockerii din Vama Veche, unde voi putea vegeta linistita la soare, fara niciun eveniment care sa perturbe linistea mea. Dar care liniste? Probabil cea perturbata deja. Plec lasand in urma o groaza de probleme care ma vor astepta sa ma intorc cat de curand, si cu gandul la Vy…Vacanta placuta!

Dragutzul meu blog, te rog sa ma tare ierti pentru ca te-am neglijat in ultima perioada. Stiu ca nu am nicio scuza, si nici nu incerc sa ma scuz…ar fi de prisos sa spun ca nu am avut timp, ca am avut tare multe de facut, ca am fost plecata, ca n-am avut inspiratie, ca…pur si simplu am uitat…Una peste alta, am lipsit atat de mult din lumea blogului incat nici nu mai stiu ce s-a mai intamplat. Long time no see…Si azi am realizat ca e totusi o mare responsabilitate sa ai blog, o responsabilitate pe care eu una nu am reusit sa o onorez. Cand mi-am facut prima data blog ma gandeam ca nu voi avea ce sa scriu, apoi credeam ca voi scrie foarte des, si pana la urma mi-am dat seama ca sunt momente cand aceasta activitate ma depaseste, pentru ca pur si simplu nu mai am cand. Si totusi, ma elibereaza de multe ori, fie ca sunt ele nostalgii, rautati sau chiar copilarii randurile scrise aici.

Dar, sa recapitulam evenimentele cele mai importante intamplate de cand nu ne-am vazut: au trecut Sarbatorile Pascale pe care le-am petrecut minunat la Izmir, Turcia. A trecut si ziua copilului, zi in care am fost felicitata de toti prietenii mei buni si am primit si multa multa ciocolata  Au avut apoi loc alegerile europarlamentare…nu ca romanilor le-ar fi pasat cumva de ele…rezultatele vorbesc de la sine. Dupa alegeri am avut parte de o mini-vacanta bine-meritata la Barcelona, pe care am trait-o din plin, dar care a trecut foarte repede. Normal, lucrurile bune dureaza putin. Si, poate cel mai important eveniment a fost nunta dragilor mei prieteni Georgi si Aurel, care recent au intemeiat proaspata si frumoasa familie Ladescu. Felicitari si casa de piatra inca o data.

Iata ce de evenimente! In rest, nimicuri, rutina de zi cu zi: serviciu-acasa, acasa-serviciu. Si uite asa, trece viata…ea pe langa noi, noi pe langa ea…Si pentru ca tot e vara, perioada de concedii, iar al meu unul a fost foarte scurt, gandul meu zboara din nou numai la inca un concediu la mare, cu leneveala la soare, cu toropeala de moleseala pe nisip si baita in mare. Alta dorinta nu am. Dar e perioada asta…masini putine pe strada, oameni putini la serviciu, caldura mare. Decapotabile seara in oras, gagici cat mai sumar imbracate, sau sa spun mai bine cat mai dezbracate Am observat ca mai nou prin Oradea lumea a devenit tot mai fitzoasa, masinile rasar peste noapte si sunt conduse de niste pustani, de te miri cum naiba au reusit sa si le achizitioneze, cand altii muncesc o viata intrega pentru o amarata de masina. A, dar nu v-am spus ultima ,,fitza” in Oradea: si anume sa pleci week-end de week-end la mare si sa arunci cu sute de milioane prin cluburi…si noi mai vorbim de criza. Stateam aseara pe o terasa in ,,Dorobantiul de Oradea”, si lumea vorbea in jur numai despre cum se deplaseaza week-end de week-end la Rex, Mamaia, figuri…de parca am fi la doar o aruncatura de bat de litoral. Si chiar ma gandeam: criza ori n-a ajuns in Oradea, ori eu nici n-am aflat ca la noi s-a incheiat deja, si lumea sarbatoreste marele eveniment la mare! Si parca totusi…

Si cand te uiti la fetele oamenilor din jur care ori s-au intors din concediu ori se pregatesc sa plece, ai impresia ca toti si-ar dori se imbrace doar in pantaloni scurti, sa nu munceasca ci sa stea numai la plaja si sa strige si ei precum copiii: a venit vacanta cu trenul din Franta! Of, si cand ma gandesc la vara trecuta, petrecuta la mare, soare, plaja, petreceri mondene, iar decorul din vara asta include numai plimbari seara pe malul crisului citadin, imi vine sa dau timpul inapoi si sa-l tin in loc. Cu exceptia lunii iulie, pe care as vrea sa o sterg din calendar daca s-ar putea. Oare daca as putea sa o sterg, ce s-ar intampla? Ar disparea si toate evenimentele petrecute in iulie? Tare mult as vrea sa incerc! Tare mult as vrea sa se poata!

Atunci, acum, mereu….Iti multumesc tie din nou, pentru o cafea din dragoste, si pentru toate cele care au urmat apoi…Si pentru ca unele lucruri se schimba dar nu dispar, nu mor, e bine sa ne amintim ca exista dragoste mereu. Si ori de cate ori ne e greu, sa nu uitam ca am iubit candva si inca mai avem capacitatea sa iubim. Si chiar daca dragostea poate fi furata, cea adevarata ramane acolo, in suflet, neatinsa de realitatile superficiale. Si data de 28 Mai demonstreaza asta inca o data. La multi ani 28 Mai!

Crestinii îl sarbatoresc astazi pe Sfântul Gheorghe, unul dintre cei mai cunoscuti martiri. În aceasta zi, aproape un milion de români îsi serbeaza onomastica, printre care si eu.

Dintre persoanele care poarta nume sau derivate ale numelui Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, majoritatea sunt barbati, aproape 800 de mii. Pe cei mai multi dintre ei îi cheama Gheorghe, George sau Gheorghita. Cei mai putini dintre sarbatoriti poarta numele de Ghita. Pe cele mai multe femei care îsi serbeaza astazi ziua de nume le cheama Georgiana, Georgeta (aici ma numar si eu ) sau Gheorghita.

Sfântul Gheorghe este considerat un simbol al barbatiei si jertfei pentru credinta sa. În icoane, Sfântul Gheorghe este înfatisat calare, purtând o sulita si ucigând un balaur, expresie a unei legende raspândite despre una din ispravile sale dinainte de martiriu.

Gheorghe, tatal meu, a ales sa ma numeasca si pe mine Georgeta, probabil pentru ca cei care au fost botezati dupa numele Sfantului Gheorghe, purtatorul de biruinta, sunt persoane puternice, capabile sa invinga raul, dupa cum spune chiar legenda. Asadar, azi avem liber la sarbatorit! La multi ani tuturor celor care poarta numele Sfantului Gheorghe.

Fie ca praznicul Invierii Domnului sa va lumineze casele si sufletele si sa va fie prilej de bucurii, sperante de mai bine si numai impliniri.

Sarbatori fericite!

Hristos a inviat!

Negocieri, trend, performanta. Acestea sunt criteriile care au stat la baza votului celor peste 1400 de delegati din toata tara care au participat la Congresul Extraordinar al PNL. Intamplarea a facut sa particip si eu la Congresul care a avut loc week-endul trecut la Palatul Parlamentului din Bucuresti.
Fiind bobocel in ale politicii si mai idealista de felul meu, nu am inteles nici pana in ziua de azi de ce atunci cand un om a facut bine el trebuie mazilit doar pentru ca nu mai este pe o anumita functie. Nu vreau si nici nu mi-am propus sa-I aduc vreun elogiu lui Tariceanu, cu atat mai mult cu cat este doar un om, cu bune si rele. Dar, din punctul meu de vedere a facut foarte multe pentru partidul pe care l-a condus timp de patru ani. Il apreciez in egala masura si pe Antonescu, noul presedinte al PNL, dar am mari rezerve ca va fi un bun conducator al partidului. El este un orator deosebit, are carisma si prinde foarte bine la public, imi place foarte mult sa-l ascult pe orice subiect (chiar si pe subiecte sportive), iata deci ca are toate atuurile. Dar sa-ti asumi conducerea unui partid precum PNL nu e un lucru usor. Mai ales ca responsabilitatile lui de pana acum nu au fost foarte mari, altii au fost cei care s-au zbatut in PNL pentru ca acest partid sa devina ceea ce este azi. Dar tocmai pentru ca are toate aceste calitati si ar putea face multe daca ar reprezenta Romania in modul lui diplomat si elegant, cred ca este candidatul ideal pentru alegerile prezidentiale, poate singurul capabil sa-l bata pe Basescu. Si aici revin la dilema mea: de ce trebuia inlaturat Tariceanu, doar ca sa poata candida Antonescu? De ce nu putea Tariceanu sa ramana presedintele PNL, iar Antonescu sa beneficieze de toata sustinerea partidului in cursa pentru prezidentiale? Desi am primit multiple explicatii pe acest subiect, dintre cele mai logice, cum ar fi ca Antonescu, candidatul la prezidentiale trebuia sa devina vectorul principal de imagine pentru a putea castiga batalia cu Basescu. De aceea Tariceanu trebuia inlaturat. De aceea plus pentru toate frustrarile liberarilor suparati ca nu au mai intrat la guvernare si care il considera pe acesta direct responsabil pentru esecul lor. Si aici eu cred ca se greseste. E foarte frumos sa fii la guvernare, e foarte bine pentru ca electoratul practic de aceea te voteaza, ca sa fii acolo si sa aduci cat mai multe fonduri in teritoriu. Dar nu cu orice prêt. Unul la mana, nu cred ca Traiceanu e vinovat pentru faptul ca partidul nu face acum parte din executiv (desi a avut o atitudine oarecum orgolioasa in negocierile purtate cu celelalte partide, dar nu asta e motivul ne-intrarii la guvernare), in al doilea rand sa intri cu orice prêt la guvernare alaturi de PD-L sau PSD ar fi insemnat un esec total pentru partid, putea fi scos oricand de la guvernare de celelalte partide. PD-L cel putin ar fi maturat pe jos cu liberalii, i-ar fi transformat in presul lor, ba chiar i-ar fi ras de pe fata pamantului daca ar fi putut. Si in astfel de conditii, ar fi reusit. Pentru PNL cel mai elegant a fost sa ramana in opozitie, si sa astepte ca minunatele partide din actuala coalitie, respectiv PDL- PSD sa se manance intre ele. Ceea ce se si intampla. Au venit la guvernare insetate de putere si bani, si au ajuns sa-si puna reciproc centura de castitate :) Jenant!!! Eu cred ca oamenii vor ajunge sa planga dupa guvernarea liberala. Dar pana se va ajunge la asta, pentru ca tot sunt in opozitie si se cam plictisesc, liberalii trebuiau sa faca ceva: si anume sa duca lupte interne. Asadar, dupa ce a pierdut fotoliul de prim-ministru, Calin trebuia sa piarda si presedentia partidului. Timpul va spune daca schimbarea a fost una buna sau rea, dar pana la urma asta a fost trendul, venise vremea schimbarii si delegatii veniti din toata tara au votat in consecinta. Vazandu-l pe Calin in postura de a pierde si sefia partidului, m-am gandit ca poate cel mai elegant pentru el ar fi fost sa nu mai candideze deloc, ci sa se retraga pentru o perioada. Caci pana la urma asta e politica…poti sa ajungi foarte sus, dupa care sa cazi de la mare inaltime, si nu e foarte placut. Mai ales ca oamenii sunt oportunisti si te sustin atata timp cat esti mare, cat esti pe functii. Este de remarcat totusi diplomatia de care au dat dovada cei doi candidati, Calin si Crin, in lupta pentru sefia partidului. S-au batut in discursuri, iar lumea si presa prezente la congres au apreciat asta.

 Si poate in scenariul idealist pe care il vad eu in viitor, Calin si Crin vor hotara sa-si uneasca fortele pentru binele partidului, se vor sustine reciproc si chiar vor transforma PNL-ul in cel mai puternic partid din Romania. Chiar cred ca se poate asta, cu atat mai mult cu cat este compus din oameni de o deosebita valoare.

Eu una recunosc ca l-am sustinut pe Calin pentru ca-l respect foarte mult, si pentru ca este unul din putinii diplomati adevarati. Un om de valoare. Cred insa ca daca aceasta schimbare va duce la inlaturarea lui Basescu, atunci scopul a fost indeplinit.

,,N-am avere…decat iubirea, n-am ambitii…decat fericirea…”Da, cred ca ati ghicit, aseara am fost la concert Directia 5 in Blue Monday. Recunosc ca nu sunt genul de persoana care participa la concerte sau la tot felul de alte evenimente (ultimul concert la care am participat a fost Faithless toamna trecuta la Bucuresti), dar concertul celor de la Directia 5 a fost unul pe care nu am vrut sa-l ratez. Si a fost tare frumos…tare romantic!

Cei patru baieti, Cristi Enache, Marian Ionescu, Nicu Damalan si Marius Keseri sunt atat de pasionati de ceea ce fac incat muzica lor te atinge pana in cel mai strafund loc al sufletului. Bine na, eu recunosc ca sunt si putintel mai romanticoasa de felul meu De fapt, sunt buni, ce mai, daca n-ar fi fost, n-ar fi rezistat atat de mult. Sa nu uitam ca trupa s-a infiintat in 91, e una din preferatele mele, au cele mai misto piese’. Dar, revenind la concert, acesta a fost pur si simplu superb, si drept urmare am plecat de acolo ragusita, caci am trait din plin tot ce s-a intamplat in Blue Monday si am cantat pana la ultimul vers :)  A fost misto si atmosfera. Desi oradenii sunt mai amortiti ei de felul lor, de data aceasta Directia 5 a reusit sa ridice sala in picioare, publicul fiind format 80% din femei :)  Normal, femeile sunt mai romantice de felul lor, dupa cum spuneam…Asadar, ma bucur ca am ajuns la concert si sper sa mai particip si la altele de genul. Felicitari trupei Directia 5 pentru show-ul de aseara, multe succese pe viitor si ,,La multi ani” Cristi Enache!

                Au trecut aproape doua luni de cand m-am intors in oraselul meu de bastina…targusorul nostru…locul in care nu se intampla nimic. Nu as vrea sa fiu invinuita de rautate, snobism sau alte cele, dar aici chiar nu se intampla absolut nimic.

Zilele trec monoton, oamenii nu sunt nici macar stresati, trec relaxati pe strada, isi etaleaza figurile pe pietonala, mai fac o pauza bine meritata de cafea in cafeneaua cea mai fitzoasa din centru in care toata lumea se cunoaste cu toata lumea, discutiile se poarta in grupuri mari, se dezbat subiecte de interes national, dupa care oamenii se reintorc la munca si la monotonia de zi cu zi. Week-endurile sunt in schimb de-a dreptul ,,incendiare”…deloc asemenatoare cu zilele plictisitoare din timpul saptamanii. Toate pitipoancele si cocalarii ies sa se distreze sub pasaj, langa aceeasi cafenea celebra, unde poti trai numai senzatii tari, iar daca lipsesti intr-o seara poti rata niste super ocazii, si poti fi tras la rost de concetatenii tai pentru ca… ,,you missed the  all fun!” Din nou toata lumea se stie cu toata lumea, asa…ca one big happy family. Iar eu nu fac nota distinctiva aici, evident. Si unde exista toate aceste ingrediente, nu exista secrete, exista in schimb multe multe barfe. In targusor lumea traieste din viata altora. Si astfel viata ta devine practic publica, nu mai exista nicio bariera, vietile oamenilor sunt comentate si analizate la colt de strada, la o cafea, intr-un bar. Cine cu cine, care pe care…nimic nu ramane nedezbatut:
,, Ai auzit ca a luat foc solarul din centru la care mergea Corina?’’
,, Dar tu ai auzit ca Daniela nu mai era vineri in oras cu Marian, ci era cu unul Mihai, fostul iubit al lui Mirabela de la salon?”
,, Da, am auzit ca de cand s-a angajat dincolo s-a stricat si a inceput sa-si faca de cap!”
,, Urat, foarte urat. Plus l-am vazut si pe prietenul Mariei vorbind sambata seara cu o blonda focoasa…barbatii din ziua de azi sunt neseriosi.”
,, Care Maria?”
,, Fosta prietena a lui Georgel”.
,, A, Georgel de la Vodafone?”.
,, Dada.”
,, A da, o stiu, e fata de treaba, chiar nu merita sa fie jignita astfel. Desi am auzit ca si ea mai calca stramb cateodata. Am mai vazut-o eu prin oras in cateva seri cand era singura, si nici nu-mi vine sa-ti povestesc…”
,, Ei, dar stai sa vezi ce am auzit eu!…”
,, Dar Costel ce mai face?’’
,, Care Costel?”
,, Baiatul ala cu care erai ieri la ceai.”
,, Pai bine cred, e doar o cunostinta, n-am mai vorbit cu el…”
,, Cum adica? Lumea din oras spune ca e prietenul tau…”
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!

                Si cam asa sta treaba. Asa trec zilele, saptamanile, lunile…viata. Imprevizibilul lipseste cu desavarsire, stii dinainte unde vei merge, cu cine te vei intalni, daca incerci sa eviti sa te intalnesti cu cineva, acea persoana va fi cu siguranta prima care iti va iesi in cale, oriunde te-ai duce, nicaieri nu esti suficient de ferit de privirile oamenilor, uneori ai impresia ca nici macar in propria ta casa ta nu mai esti in siguranta. Intimitatea e un cuvant care nu-si gaseste locul aici. Cunostinte noi nu are sens sa incerci sa-ti faci, pentru ca toate sunt de fapt vechi, toata lumea se stie cu toata lumea, implicit afli si tu tot ce vrei sau nu vrei despre oricine, deci farmecul descoperirilor pe cont propriu dispare. Iar daca din greseala nu cunosti tu ceva sau pe cineva, au cei din jur grija sa te puna la curent cu tot.  

                Coincidenta sau nu, criza i-a readus acasa aproape pe toti oradenii care erau mutati in Bucuresti. Ne-am intors acasa cu totii, dupa aproape doi ani, doi ani in care lucrurile au ramas pe loc aici, neschimbate. Acum oamenii se uita la noi cu mila, se gandesc ca probabil nu ne-am descurcat de aceea ne-am intors, si ne pun aceleasi intrebari: cum ne-am acomodat in Buc, cum de am reusit sa ne acomodam in orasul desfraului si al raului, de ce ne-am intors acasa, bla bla…Sunt satula de aceste intrebari si de explicatiile pe care involuntar trebuie sa le dai, sunt satula ca lumea sa ma priveasca ca pe o piesa buna de pus in rama, ca pe o noutate pentru oras, si sa ma simt interogata ori de cate ori ma intalnesc cu cineva cunoscut…adica o data la 5 metri pe strada. Este de-a dreptul obositor. E asa bine sa nu te cunoasca nimeni, sa nu cunosti pe nimeni, sa nu intereseze pe nimeni de existenta ta. Sa simti ca esti liber sa traiesti, sa existi, sa nu dai explicatii, sa nu te sufoci. Uneori vrei doar sa alungi conversatiile lungi si sa te lasi dus de val. Dar aici nu ai sanse sa reusesti. E asa trista viata in Oradea! De fapt, vorba unui prieten: ,, Care viata din Oradea? Viata din Oradea e o contradictie de termeni…,,viata” cu ,,Oradea” se impaca greu.” Asadar, e greu sa gasesti perspective acolo unde nu sunt, adica in Oradea. Si totusi, orice e posibil chiar si aici, in locul in care nu se intampla nimic…

06 Martie 2009. 26 de ani, 26 de primaveri, 26 de dorinte…Si daca anul trecut pe vremea aceasta petreceam ziua mea la Roma, cautand prin ploaie hotelul in care urma sa ne cazam, anul acesta ziua mea m-a gasit in Oradea, gripata bine, si ocupata foc.

Dar, printre problemele care erau de rezolvat la serviciu, am avut totusi timp sa primesc buchetele de flori care veneau pe banda rulanta in birou si erau toate ale mele si numai ale mele :) Plus zecile de telefoane, mesaje, cadouri si vizite pe care le-am primit. Nimeni nu a uitat de ziua mea, si aici vorbesc de persoane de la care ma asteptam si cele de la care nu ma asteptam. Pana la urma toti cei care conteaza cu adevarat in viata mea au fost acolo. Dar cel mai frumos cadou de ziua mea de anul acesta a fost EL. De aceea ziua mea a fost cu totul si cu totul speciala! Ma asteptam si in acelasi timp nu ma asteptam sa-l gasesc…Dar l-am gasit…sau poate el m-a gasit. Nici nu mai stiu. Tot ce stiu este ca a fost acolo…la 00.01. Si mi-a inseninat ziua, si toate zilele care au urmat de atunci si cele care vor urma de acum inainte. Sufletul meu e linistit, iar eu sunt fericita!

P.S. Le multumesc tuturor prietenilor mei si celor care au fost alaturi de mine in toata aceasta perioada. Va iubi mult!